Spa & Wellness

Relaxarea înseamnă răsfăț, înseamnă chiar și cîteva ore fără stres, fără griji, departe de rutina obositoare. Relaxarea începe cu liniștirea corpului și a minții. Relaxarea începe cu Bali Spa!

Bali Spa este o destinație Spa de calitate pentru oricine este în căutare de liniște, relaxare și reechilibrare emoțională. Construit pentru a reflecta atmosfera armonioasă din insula zeilor-Bali, în jurul unui concept de wellness unic, centrul Bali Spa vă va întrece așteptările! Fiecare dintre oaspeții noștri își poate gasi echilibrul interior perfect printr-un mix de tratamente si terapii Spa personalizate.

Ritualurile noastre SPA sunt un omagiu adus vechilor secrete de sănătate asiatice, terapiilor SPA holistice din Indonezia, cât și celor mai avansate practici wellness. Programele Bali Spa sunt potrivite nevoilor și dispozițiilor individuale și sunt realizate de terapeuți bine pregătiți ,dintre care unul nativ balinez .

Am perfectat de-a lungul timpului o gamă largă de proceduri, ritualuri și tratamente SPA ce pot fi rezervate individual sau elaborate într-un program personalizat de către echipa noastră de experți în wellness.

Pregătiți-vă de relaxare, liniștiți-vă corpul și mintea în sanctuarul Bali Spa. Vă oferim 3 camere de tratament, saună finlandeză, piscină interioară încălzită, jacuzzi, baie cu plante și baie japoneză, cabinete pentru terapii corporale (electrostimulare, limfodrenaj), terasă exterioară, sală de fitness, pista pentru jogging în generoasa gradină a centrului nostru. Bucurați-vă de aerul ozonat în timp ce savurați ceaiul nostru special pentru relaxare, preparat cu grija si dragoste.

La Bali Spa ne mândrim cu o selecție distinctă de tratamente SPA atent alese atât pentru femei, cât și pentru bărbați: tratamente specifice pentru îngrijirea pielii pentru el și pentru ea, o varietate de tratamente de îngrijire a corpului, ritualuri anticelulită și de remodelare corporală.

Masajele corporale se adresează atât adulților, cât și copiiilor, bebelușilor și femeilor însărcinate. Toate programele noastre de relaxare se bazează pe ritualuri tradiționale din Europa și Indonezia, folosind cele mai bune produse, uleiuri naturale și plante medicinale.

Masaj la Bali Spa

Terapia prin masaj are nenumărate beneficii: reduce stresul, relaxează mușchii, îmbunătățește circulația, normalizează tensiunea arterială, îmbunătățește starea de spirit și imunitatea organismului.

Masajul balinez tradițional relaxează mușchii și vă eliberează de oboseală. Tehnicile de masaj balinez lucrează pentru a calma țesuturile afectate, a destinde mușchii tensionați si a reduce durerile articulare. Efectul de stimulare a circulației vă eliberează de starea de stres, pentru a vă reechilibra corpul și mintea. Aromaterapia joacă un rol esențial și de aceea, la Bali Spa folosim uleiuri tradiționale din Asia .

Masajul facial stimuleaza producția de colagen, netezește și îmbunătățește textura pielii și actioneaza asupra sistemului limfatic pentru a drena mai bine fluidele și toxinele. Reduce pungile de sub ochi, iar fața dobândește contururi mai ferme.

Masajul facial are și un puternic efect anti-îmbătrânire, deoarece masajul in puncte specifice poate relaxa țesutul muscular care provoacă riduri, atenuind ridurile de su-prafață și încetinind formarea ridurilor noi. În plus, eliberează tensiunea și facilitează absorbția produselor de îngrijire a feței. Rezultatul este o față mai luminoasă, mai strălucitoare, mai tonică.

Conform știintei antice a reflexologiei, există 10 meridiane care trec prin corp din vârful degetelor de la mâini până în vârfurile degetelor de la picioare. Energia corpului nostru trece prin aceste meridiane. Din cauza stresului, aceste “circuite” se pot bloca în anumite zone.

La Bali Spa, terapeuții noștri actioneaza asupra diferitelor puncte de presiune în picioare, care corespund organelor și sistemelor din întregul corp, în funcție de aceste meridiane. Astfel, energia blocată reîncepe să circule, iar corpul revine la starea de echilibru, de armonie.

Cunoscut și sub denumirea de terapia cu pietre calde, masajul cu pietre vulcanice este una dintre cele mai eficiente terapii pentru relaxare totală, pentru a reduce stresul și anxietatea, durerea și tensiunea musculară, dar și durerile reumatice.

La Bali Spa folosim pietre calde și netede aduse din râurile de pe insula Bali și din oceanul Indian. Pietrele sunt plasate strategic, în punctele energetice, pentru a induce o stare de relaxare, de a te simți “mai usor”. Masajul efectuat de către terapeut împreună cu pietrele calde stimulează sistemul limfatic și ajută corpul să se detoxifieze.

Masajul efectuat de terapeuții Bali Spa vizează relaxarea tensiunii musculare, îmbunătățirea circulației limfatice și a sângelui prin presiunea ușoară aplicată grupurilor musculare ale corpului.

Studiile efectuate în ultimii 10 ani au arătat că nivelul hormonal asociat relaxării și stresului este modificat semnificativ în mod pozitiv atunci când terapia prin masaj este introdusă în îngrijirea prenatală a viitoarelor mame. Acest lucru duce la reglarea dispoziției și îmbunătățirea sănătății cardiovasculare. Masajul ajută de asemenea în reglarea multor disconforturi comune asociate cu sarcina, precum durerile de spate, picioarele umflate, oboseala musculară.

Majoritatea mamelor își masează singure copiii și bine fac! Atingerea pozitivă prin masaj ajută bebelușii să se simtă iubiți, respectați și în siguranță, deoarece masajul facilitează comunicarea între adulți si copiii care încă nu pot să se exprime prin limbaj. Masajul pentru bebeluși are beneficii atât pentru copii, cât și pentru părinții acestora: reduce disconfortul provocat de colici sau constipație, îmbunătățește cali-tatea somnului și chiar le întărește sănătatea.

Pentru masajul celor mai tineri oaspeți la Spa folosim ulei pur, de înaltă calitate, care este absorbit imediat, hidratând pielea bebelușilor.

Masajul anti celulită efectuat de un terapeut bine pregătit este una dintre principalele arme care au cu adevărat efect împotriva pielii de portocală. Stimulând suprafața pielii, se trimite prin masaj un semnal mecanic si energetic celulelor si vaselor limfatice si sanguine, pentru a provoca un răspuns fiziologic cum ar fi activarea producției de colagen și elastină, activarea lipolizei și a circulației.

Mai precis, se activează circulația în zona masată energic, pielea devine mai fermă, iar depozitele de grăsime subcutanate se netezesc prin drenaj. Masajul anticelulitic este un masaj mai profund și este o metodă eficientă de remodelare corporală, care dă rezultate. Masajul anticelulitic poate fi realizat în combinație cu alte tratamente sau cu diete.

Masajul terapeutic este o modalitate foarte bună de a vă îmbunătăți imediat modul în care vă simțiți. Elimină stresul, poate fi stimulant sau liniștitor și ajută la restabilirea echilibrului și a armoniei interioare. Terapeuții noștri vă vor oferi un tratament adaptat nevoilor dumneavoastră, indiferent că este vorba despre recuperare postoperatorie, o accidentare, o întindere musculară sau probleme de anxietate sau depresie.

Laptele și mierea sunt două ingrediente simple, care stau la baza a mii de produse de îngrijire ale pielii încă din antichitate. Relaxați-vă și bucurați-vă de efectele lor pe pielea dumneavoastră, în cadrul unei terapii ce combină beneficiile masajului balinez și efectele măștilor naturale cu miere și lapte.

Ritualuri Bali Spa

Mușchii încordați sunt relaxați si pielea este revitalizată, regăsindu-și echilibrul natural prin acest ritual de vindecare, de alungare a stresului și a grijilor. Ritualul tradițional balinez respectă succesiunea de procedee care detensionează și relaxează pro-fund trupul, mintea și spiritul.

Ritualul Zen vă va transporta într-un loc magic, în care vă veți putea elibera total de griji, de stres, de durere, de frică. Vă veți simți reîntineriți, ușori și mai încrezători în forțele proprii. Atunci când mintea și trupul se armonizează, reapare liniștea interioară, iar stresul și problemele cotidiene dispar precum o piatră într-o mare liniștită.

Ritual cu rezultate exepționale în impulsionarea organismului de a elimina mai ușor grăsimea și celulita. Folosind ingrediente 100% naturale, vom folosi masajul și diverse terapii specifice pentru a vă ajuta corpul să elimine grăsimea și pielea să redevină fermă, tonifiată și hidratată.

Ritual indicat tuturor celor care iși doresc să slăbească, să elimine mai rapid și mai ușor celulita, să aibă o piele mai frumoasă și mai fermă.

Un tratament complet, de revitalizare și re-energizare a corpului și a minții. Atunci când aveți nevoie de un nou început, de a lăsa în urmă vechiul sine, atunci când doriți să vă ajutați cu adevărat pielea să strălucească, să radieze de sănătate și mai ales atunci când vreți să vă redobândiți energia și vitalitatea.

Un weekend romantic la SPA este desăvârșit cu tratamentul regal javanez, care datează din secolul al XVII-lea. Ritualul de relaxare în doi începe cu un scrub blând, care are rolul de a curăța pielea de celulele moarte și de a deschide porii pentru o hidratare eficientă în timpul băii Zen-o baie calda relaxantă și parfumată cu arome de portocal și flori, care vă va destinde total. Un tratament regal adevărat, de experimentat în doi!

O baie reconfortantă în aroma plantelor medicinale va face minuni asupra fizicului și a psihicului dumneavoastră! Relaxarea totală, eliminarea durerilor musculare, efectul terapeutic al plantelor și aromele seducătoare de salvie, levănțică, trandafiri, vă vor relaxa și încânta simțurile pregătindu-vă corpul pentru un somn profund și odihnitor.

Tratamente corporale

Conceptul de wellness Bali SPA include terapii complete pentru minte, suflet și corp. Modul în care ne simțim depinde de foarte multe ori și de modul în care arătăm. Orice schimbare majoră începe cu pași mici. De aceea, in centrul nostru de spa și wellness aveți la dispoziție cele mai eficiente tratamente corporale pentru a vă ajuta indiferent de obiectivul pe care îl urmăriți: relaxare, liniștire a corpului și a minții, slăbire, detoxifiere, stare de bine și sănătate!

Beneficiile vinului roșu sunt demult timp cunoscute și aplicate în tratamentele faciale și corporale, în produse pentru ten și corp. Terapia începe cu un scrub blând pentru a pregăti pielea, după care se aplică o mască ușor încălzită din vin, bogat in fitonutrienți și antioxidanti. Urmează împachetarea la cald pentru a maximiza absorbția măștii de corp, care va elimina celulele moarte, va hidrata profund și va lăsa în urmă o piele strălucitoare, sănătoasă.

Răsfățul cu vin roșu se completează perfect cu relaxantul masaj balinez, care va elimina din corp orice urmă de stres, de oboseală și va armoniza energiile din corp.

Acest tratament corporal și facial complet este destinat tuturor celor care vor să maximizeze efectele anti-îmbătrânire ale vinului roșu și ale masajului facial, cu efectul de relaxare și detoxifiere, impulsionate de masajul balinez autentic.

După un scrub blând aplicat pe corp, urmează masca de vin încălzit. Vinul roșu este bogat in fitonutrienți și antioxidanți, resveratrolul fiind recunoscut și în lumea medi-cală pentru efectele sale atât la interior, fiind indicat în afecțiunile cardiovasculare, cât și în exterior, ca bază pentru nenumărate creme, seruri și tratamente pentru rejuvenarea facială și corporală.

Împachetările cu vin au rezultate vizibile, ajutând pielea să elimine celulele moarte, hidratează în profunzime și redeau fermitatea și strălucirea, inclusiv în zonele cu probleme, acolo unde nici cremele de corp grase nu mai dau randament.

Masajul balinez pentru față și corp completează întregul ritual, hrănind pielea cu uleiuri esențiale tradiționale din Bali, activează circulația și stimulează relaxarea totală.

Masajul balinez este recunoscut în întreaga lume datorită efectelor sale minunate asupra psihicului și stării de bine, dar și asupra fizicului. În afara de relaxarea și detensionarea pe care reușește să le inducă și celor mai anxioase persoane, este extrem de eficient în hidratarea profundă a pielii. La Bali SPA folosim uleiuri naturale tradiționale, din insula zeilor-Bali.

Pentru maximizarea efectelor este indicată pregătirea pielii înainte, adică eliminarea celulelor moarte și deschiderea porilor pentru o absorbție mai bună a uleiurilor folosite în cadrul ritualului de masaj balinez.

Scrub-ul pentru corp cu cafea, lapte, miere și lămâie este printre cele mai bune metode de a curăța, hidrata și a reda strălucirea pielii deoarece: reduce inflamația, este bogat în antioxidanți, exfoliază pielea cu blândețe, reduce celulita, redă luminozitate pielii și reduce inclusiv cearcănele și pungile de sub ochi.

Tratamentul corporal cu scrub este indicat tuturor celor care își doresc să elimine celulita și kilogramele în plus, să își pregătească pielea pentru bronz, dar și pentru iarnă, și să se bucure de o piele fină și curată, de bebeluș. Masajul de relaxare balinez va activa circulația sangvină și limfatică, desăvârșind efectele scrub-ului. În plus, senzația de relaxare, de ușurare va fi completă.

Scrub-ul pentru corp cu cafea, lapte, miere și lămâie este printre cele mai bune metode de a curăța, hidrata și a reda strălucirea pielii deoarece: reduce inflamația, este bogat în antioxidanți, exfoliază pielea cu blândețe, reduce celulita, redă luminozitate pielii și reduce inclusiv cearcănele și pungile de sub ochi.

Tratamentul corporal cu scrub este indicat tuturor celor care își doresc să elimine celulita și kilogramele în plus, să își pregătească pielea pentru bronz, dar și pentru iarnă și să se bucure de o piele fină și curată, de bebeluș. Scrub-ul este un tratament de bază în pregătirea pielii pentru diverse alte proceduri corporale, pentru a maximiza efectele masajului anticelulitic sau de relaxare sau pentru a ajuta pielea să elimine mai ușor toxinele din corp.

Proceduri de estetică corporală

Mulți dintre oaspeții noștri aleg ca destinație Bali Spa deoarece suntem accesibili, atmosfera este liniștită și intimă și pentru că vă punem la dispoziție tot ceea ce aveți nevoie pentru a vă relaxa și a regăsi armonia dintre fizic și mental.

În cazul oaspeților care își doresc să arate mai bine, să elimine kilogramele în plus, am adus în centrul wellness Bali Spa o serie de dispozitive medicale care să îi ajute în eliminarea depozitelor de grăsime încăpățânată, a celulitei și a fluidelor reținute în exces de organism:

  • Remodelare corporală cu ultrasunete. Tehnologia cu ultrasunete permite ca energia ultrasunetelor să se concentreze doar pe zona tratată, adică să actioneze selectiv asupra celulelor adipoase subcutanate, afectându-le membrana. După descompunerea țesutului adipos (membranele celulare grase), grăsimea este eliberată în fluidul interstițial între celule, fiind eliminată în mod natural de către organism. Lipoliza cu ultrasunete este recomandata pentru reducerea grăsimii de pe abdomen, fese, picioare și brațe.
  • Drenaj limfatic. Cea mai eficientă metodă aplicată atât în tratamentele estetice cât și în medicina sportivă pentru slăbirea rapidă și detoxifiere este drenajul limfatic. Procedura este relaxantă, total nedureroasă și are ca efecte reducerea celulitei și a apei acumulate în exces, slăbirea și detoxifierea, cât și eliminarea senzației de picioare grele, obosite.
  • Electrostimulare. Slăbirea în centimetri se poate face și în afara sălii de fitness. Pentru rezultate rapide și când simțiți nevoia unui impuls pentru a stimula metabolismul câteva ședințe de electrostimulare pot face minuni.

În cazul în care doriți un program personalizat care să combine nutriția cu relaxarea și procedurile corporale, în funcție de nevoile și obiectivele pe care le aveți, echipa Bali SPA vă stă la dispoziție. După o evaluare completă, vom construi împreună un program intens sau relaxat, pentru a obține cele mai bune rezultate, în cel mai scurt timp.

Pachete SPA

Lucrurile bune devin și mai bune atunci când sunt împărtășite! Împarte bucuria relaxării în doi la Bali SPA! Fie că ai nevoie de un week-end romantic, o mini vacanță cu cel mai bun prieten sau prietenă, dacă vrei să îți răsfeți părinții sau pe oricine apropiat de sufletul tău, Bali Spa este destinația perfectă pentru un week-end de relaxare, răsfăț, liniște și sănătate!

Pachetul include:

  • Cazare 2 nopți (confort de 4*, liniște, pat matrimonial extra confortabil telefon, TV, AC, Wi-Fi gratuit);
  • Mic dejun;
  • 2 cine cu specific asiatic în restaurantul nostru “Bumbu Bali”/sejur-meniu prestabilit;
  • Full acces la piscina interioară;
  • Acces la sauna finlandeză – 1 ședință/zi, cu programare în prealabil
  • Full access la sala fitness;
  • 1 masaj balinez/cu pietre vulcanice/persoana/sejur;
  • 1 masaj facial sau 1 masaj pentru spate/persoana/sejur;
  • 1 scrub pentru corp cu cafea, lapte, miere si lamaie/ceai verde/persoana/sejur;
  • Închiriere role/biciclete (1 ora/persoană/sejur, cu programare in prealabil);
  • Late check-out Duminică

Tarif: 155 Euro/persoană/2 nopți

O familie relaxată este o familie mai liniștită și mai fericită! Pentru părinții care își doresc clipe de relaxare fără să se despartă de cei mici, avem soluția ideală! Bali Spa Family este un pachet de alint pentru toată familia, ce include clipe de răsfăț pentru adulți și copii deopotrivă.

Pachetul include:

  • Cazare 2 nopti în Junior Suite (confort de 4*, liniște, paturi extra confortabile, telefon,TV, AC, Wi-Fi gratuit);
  • Mic dejun;
  • 1 cină sănătoasă pentru întreaga familie în restaurantul Bumbu Bali/sejur;
  • Full acces la piscina interioară;
  • Acces la mini spa-saună & jacuzzi și cromoterapie (1 ședință 60 min/sejur);
  • Full access la sala fitness;
  • 1 masaj balinez/cu pietre vulcanice/adult/sejur;
  • 1 masaj pentru bebeluși sau masaj pentru copii/copil/sejur;
  • Acces la AquaGym (1 oră/zi, în intervalul disponibil,cu programare în prealabil);
  • Acces pe terenul de baschet/volei (cu programare în prealabil);
  • Închiriere role/biciclete (1 ora/persoană/sejur, cu programare in prealabil);
  • Late check-out Duminică

Tarif: 349 Euro/2 nopți/familie(2 adulți&2 copii)

** programul Family se poate achiziționa și în timpul săptămâni, inclusiv de 2 prieteni, 2 mame, 2 tați, bunici, mătuși, unchi sau verișori. În apartament putem găzdui 2 adulți și 2 copii.

De ce să alegeți serviciile noastre

Expound the actual teachings of the great explor-er of the truth, the master-builder of human hap-piness. No one rejects, dislikes, or avoids.

Expound the actual teachings of the great explor-er of the truth, the master-builder of human hap-piness. No one rejects, dislikes, or avoids.

Expound the actual teachings of the great explor-er of the truth, the master-builder of human hap-piness. No one rejects, dislikes, or avoids.

Expound the actual teachings of the great explor-er of the truth, the master-builder of human hap-piness. No one rejects, dislikes, or avoids.

Solicită o consultație gratuită